Zerul: produs terapeutic pentru longevitate
08 May
Zerul: produs terapeutic pentru longevitate

Ne amintim cu emoţie de copilăria petrecută în gospodăria bunicilor, unde de fiecare dată când se pregătea brânza, zeama rezultată în urma scurgerii caşului era consumată ca atare sau pentru acrirea ciorbelor. Am crescut cu vorbele bunicii care ne învăţa că această zeamă  uşor tulbure şi gălbuie ne întăreşte plămânii, ne dă vigoare şi tinereţe şi ţine boala departe de noi. Ne întoarcem din nou privirea spre această băutură tradiţională ale căror efecte miraculoase sunt explicate de ştiinţă şi vă propunem în lista cu produse naturale două variante ale acestei băuturi: zerul de vacă şi zerul de capră, ambele netratate termic.

De ce să consumăm cât mai des acest medicament tradiţional

Părintele promovării efectelor terapeutice ale zerul este doctorul Paavo Ariola, care susţinea că pentru o viaţă lungă este bine să consumăm zilnic un pahar de zer. În spatele poveştilor oamenilor ce  au trăit peste 100 de ani, urmând sfatul său, se găsesc explicaţii de ştiinţă, pe care le-am sintetizat mai jos.

 

Zerul este plin de cisteină, o substanță necesară pentru fabricarea de glutation, un antioxidant puternic ce protejează organismul de infecții și toxine. Astfel, zerul ajută la întărirea sistemului imunitar. Glutationul este de asemenea destul de eficient și în tratamentul glandei tiroide, cancerului, sclerozei cât și a bolii Parkinson.

 

La fel ca laptele, zerul conţine substanţe hrănitoare, dar are mai puţine grăsimi.Este de fapt un fluid alcătuit în proporţie de 93% din apă. Pe lângă apă, zerul este bogat în potasiu, sodiu, magneziu, fosfor, fier, zinc, cupru, cobalt, mangan, molibden, vitamine, enzime cât şi aminoacizi. Un lucru important de reţinut este acela că substanţele din zer sunt foarte repede asimilate de corp şi acţionează rapid. Datorită asemănării cu laptele matern poate fi utilizat în loc de lapte în dieta celor mici.

 

Una dintre calităţile de bază ale zerului este faptul că are puţine calorii. El ajută la eliminarea reziduurilor din organism şi ajută ficatul să consume rezervele de colesterol. Proteinele sale hidrosolubile - lactoferina ajută la creşterea ţesutului muscular, în detrimentul celui adipos, şi astfel, zerul este un supliment pentru sportivii mai mari sau mai mici sau pentru cei în căutarea unui ajutor natural pentru controlul greutăţii.

 

Zerul este bogat în aminoacidul L-triptofan care poate ajuta la îmbunătăţirea frunţiilor cognitive,  în cazul persoanelor stresate şi care este asociat cu diminuarea stărilor de insomnie. Proteinele din zer imbunătăţesc absorbţia calciului şi ajută la prevenirea osteoporozei. Studiile arată că zerul contribuie la reducerea tensiunii arteriale, îmbunătăţeşte funcţionarea rinichilor şi a ficatului, stimulează tranzitul intestinal, contribuie la refacerea florei gastrointestinale.

 

Zerul conţine acid orotic (vitamina B13), care fixează magneziul la nivel celular şi creste valoarea energetică a celulelor muşchiului inimii, mărind astfel rezistenţa la efort si stres.

Indicaţii terapeutice

Pentru reducerea colesterolului: consumate zilnic două sau trei pahare de zer pe zi timp de o lună de zile, după care se poate relua după două săptămâni

Pentru întărirea sistemului imunitar: două pahare de zer pe zi

Pentru combaterea anemiei: un tratament cu 300 de ml. zer în fiecare zi

Pentru rezistenţa la stres: câte un pahar de zer netratat termic pe zi

Întărirea masei musculare: se consumă în shake-uri preparate din fructe şi amestecate cu zer netratat termic

Guta: se fac cure de 3 luni, în care se beau trei pahare de zer în fiecare zi, cu 30 de minute înainte de masă.

 

Toate beneficiile le putem obţine dacă consumăm un zer de înaltă calitate. Pentru ca efectul benefic să fie maxim este important ca laptele să provină de la animale hrănite fără concentrate sau siloz şi cât mai aproape de modul în care natura a îngăduit ca ele să trăiască. Şi un aspect foarte important, în care noi credem mult, zerul să fie obţinut din procesarea laptelui nepasteurizat prin şoc termic. Zerul de vacă sau de capră Origini este de înaltă calitate din lapte nepasteurizat.

 

 

Păreri (1)

  • Avatar
    Rodica Gabriela Giuclea
    mai 27, 2017

    Interesant! Nu stiam că zerul e atît de bun,dar îl vindeți scump! Nu ați spus unde aveți ferma! Iaurtul,la ce cantitate e 12 lei?

Spune-ne părerea ta

* Scrie codul din imagine:

Bine ai venit!

Lasă-ne adresa de e-mail şi noi îţi trimitem lista cu produsele naturale realizate artizanal la ferma noastră şi livrate în fiecare săptămână în Bucureşti.